Universul este o grădină creată de „aceste ființe”, și reprezintă sursa lor de hrană

În cartea sa, „Calatorii indepartate„ Robert Monroe descrie contactul pe care l-a avut cu o Entitate luminoasă, într-o experiență în afara corpului. Robert Monroe este cel mai important cercetător al fenomenului Decorporalizării…

În cartea sa, „Calatorii indepartate„ Robert Monroe descrie contactul pe care l-a avut cu o Entitate luminoasă, într-o experiență în afara corpului. Robert Monroe este cel mai important cercetător al fenomenului Decorporalizării…el a înființat și un Institut, investigând științific acest fenomen (Institutul Monroe). Monroe a declarat că acea Entitate i-a comunicat că atunci când oamenii mor energia acestora este recoltată de ființe inter-dimensionale ce o utilizează pentru a-și prelungi durata vieții. Entitatea a susținut că Universul este o grădină creată de „aceste ființe”, și reprezintă sursa lor de hrană. Potrivit declarației lui Monroe, animalele sunt intenționat poziționate pe această planetă pentru a se hrăni cu plante și alte animale, eliberând energia vieții victimelor pentru a putea fi recoltată de alții. Într-o luptă prădător-pradă, ambii combatanți produc o energie foarte mare. Vărsarea de sânge ce are loc într-o luptă pe viață și pe moarte eliberează această energie intensă, pe care Entitățile luminoase o denumesc „Loosh„.

 

Vezi clip selectat cu traducere din filmul Dark City (1998):

 

 

De asemenea, Loosh este recoltată și din starea de depresie pe care oamenii și animalele o dezvoltă atunci când suferă de singurătate, precum și din starea emoțională generată în momentul în care un părinte este nevoit să apere viața copilului său. O altă sursă Loosh o reprezintă fenomenul de idolatrie/adulare, specific omului. Potrivit informațiilor transmise lui Monroe, creatorii noștri, „recoltatorii cosmici de energie„, au echipat animalele de pradă cu anumite dispozitive (colți, gheare și super-viteză), în scopul de a prelungi agonia prăzii și, ca consecință, de a se produce o cantitate și mai mare de Loosh. Cu alte cuvinte, cu cât se produce mai multă suferință se generează o cantitate tot atât de mare a energiei, recoltată apoi de creatorii noștri. Aceste informații pe care le-a primit Monroe (care i-au indus o stare de depresie ce a durat două săptămâni) corespund informațiilor prezentate în câteva dintre cele mai vechi scrieri ale umanității, descoperite în India: Vedele, Upanișadele și Puranele.

Carlos Castaneda: “Cu mult timp în urmă, vechii vrăjitori ai Mexicului au descoperit că avem un tovarăș pe viață”, a spus el cât de clar a putut. “Avem un răpitor, un animal de pradă venit din adâncurile cosmosului, care a preluat conducerea asupra vieții noastre. Ființele omenești sunt prizonierii lui. Răpitorul este domnul și stăpânul nostru. Ne-a făcut docili și neajutorați. Dacă vrem să protestăm, ne suprimă protestul. Dacă vrem să acționăm independent, ne impune să nu o facem.” “Există o explicație”, a răspuns don Juan, “care este cea mai simplă explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem hrana lor – și ne storc fără milă pentru că noi le asigurăm subzistența. Așa cum noi creștem pui în cotețe de pui, gallineros, la fel și răpitorii ne cresc pe noi în cotețe de oameni, humaneros. Astfel, au mâncarea la dispoziție tot timpul.”

“Vreau să vorbesc minții tale analitice. Gândește-te o clipă și spune-mi, cum explici tu contradicția dintre inteligența omului-inginer și stupizenia sistemelor sale de convingeri, sau stupizenia comportamentului său contradictoriu. Vrăjitorii cred că animalele de pradă ne-au dat sistemul lor de convingeri, ideile noastre de bine și rău, moravurile noastre sociale. Răpitorii sunt cei care ne stabilesc speranțele și așteptările, visurile de reușită sau de eșec. Ei ne-au dat pizma, lăcomia și lașitatea. Răpitorii sunt cei care ne fac să ne complacem, să fim plini de rutine și egoiști.”

“Dar cum pot ei să facă asta, don Juan?” am întrebat eu, cumva și mai furios pe ceea ce spunea. “Ne șoptesc toate astea la ureche, în timp ce dormim?”

“Nu, nu așa fac. Ăsta e un mod idiot!” spuse don Juan, zâmbind. “Ei sunt infinit mai eficienți și mai organizați decât atât. Ca să ne mențină ascultători, supuși și slabi, răpitorii au întreprins o manevră uluitoare – uluitoare, desigur, din punctul de vedere al unui strateg de luptă, însă o manevră oribilă din punctul de vedere al celor care îi suferă efectele. Ei ne-au dat mintea lor! Mă auzi? Răpitorii ne dau mintea lor, care devine mintea noastră. Mintea răpitorului este barocă, plină de contradicții, morocănoasă și plină de teama că ar putea fi descoperit în orice clipă.

Știu că, deși nu ai suferit niciodată de foame, a continuat el, ai o neliniște legată de mâncare, iar asta nu e nimic altceva, decât neliniștea răpitorului, care se teme că, de la o clipă la alta, manevra lui o să fie descoperită și el n-o să mai aibă de mâncare. Prin intermediul minții, care la urma urmei este mintea lor, răpitorii injectează în viața ființelor omenești tot ce le convine. În acest fel, ei își asigură un grad de protecție, care să acționeze ca un tampon împotriva fricii lor.”

“Nu că nu pot să accept totul așa cum spui, don Juan”, am spus eu. “Aș putea, însă e ceva atât de odios în asta, încât practic mă respinge. Mă forțează să adopt o poziție contradictorie. Dacă este adevărat că ne mănâncă, în ce fel o fac?”

Don Juan avea un zâmbet larg pe față. Era mulțumit nevoie mare. A explicat că vrăjitorii văd ființele umane copii ca pe niște mingi luminoase de energie, ciudate, acoperite din cap până în picioare cu o mantie strălucitoare, ca un soi de înveliș de plastic, înfășurat strâns peste coconul lor de energie. Don Juan a spus că acea mantie strălucitoare de conștientizare era hrana pe care o consumă răpitorul și că, atunci când ființa umană ajunge la maturitate, din acea mantie strălucitoare de conștientizare nu mai rămâne decât o fâșie subțire, de la pământ până deasupra degetelor de la picioare. Acea fâșie permite omului să trăiască în continuare, dar la limită. Ca prin vis, l-am auzit pe don Juan expicând că, după știința lui, omul este singura specie care avea mantia strălucitoare a conștientizării în afara coconului luminos. Așadar, el a devenit o pradă ușoară pentru o formă de conștientizare de un alt rang, așa cum este conștientizarea greoaie a răpitorului.

Apoi a făcut cea mai dureroasă afirmație de până atunci. A spus că această fâșie îngustă de conștientizare este epicentrul autoreflexiei, în care omul este prins iremediabi. Jucându-se cu autoreflexia noastră, care este singurul punct de conștientizare care ne-a mai rămas, răpitorii creează scântei de conștientizare, pe care purced să le consume fără milă. Ei ne dau probleme fără sens, care forțează acele scântei de conștientizare să se formeze – și astfel ne țin în viață, pentru ca ei să se hrănească cu scânteia energetică a pseudo-grijilor noastre. Probabil că era ceva devastator în ceea ce spunea don Juan la acel moment, pentru că efectiv mi s-a făcut rău la stomac.

Poate că e timpul să ieșim din hipnoza în care am trăit eoni de timp, o ipostază pe care ne-am asumat-o și în care a trebuit să ucidem pentru a ne hrăni…o ipostază a suferinței și a morții…o viață în lipsuri și tristețe…o dramă a egoului uman…o experiență ce a fost creată pentru noi.

Este o nebunie să credem că oamenii pot învinge Sistemul, că am putea face acea alegere prin care să eliminăm toate acele acțiuni ce furnizează combustibilul pentru cei de sus?!

Este o nebunie să credem că am putea reduce la minimum (poate chiar stopa) propria noastră (re)alimentare cu acea energie ce reprezintă forța vieții ce sălășluiește în creaturile mai mici decât noi, cele aflate sub nivelul nostru, pe lanțul trofic?!

Este o nebunie să credem că trupurile noastre (create din Energia Nemuritoare) ar putea să nu moară, noi, oamenii, fiind capabili să le învățăm să trăiască pe palierul de Putere al Conștiinței Infinite la care avem acces, fiind noi înșine o parte a Ei?!

În timp ce unii ar putea numi toate acestea drept nebunie, și văzând totodată ceea ce se întâmplă în jurul nostru, e de preferat nebunia…

Cel mai mare experiment în care omenirea se poate angaja este stăpânirea principiilor libertății, creației, abundenței și nemuririi. Purtăm un costum numit corp fizic, ce este programat să se autodistrugă după mai mult de 70 de ani de purtare.

Ce ar putea fi mai important decât schimbarea tuturor acestor programe?!

În Bhagavad Gita, Krishna avertizează: „Cel ce nu urmează ciclul perpetuu al roții vieții trăiește în zadar.”

Roata vieții înseamnă Ciclul nașterii și al morțiiKarma și răsplata, și Sacrificiul uman și binecuvântarea divină.

A ne revolta împotriva acestui Sistem ar înseamna să eșuăm în atingerea scopului vieții noastre, așa după cum ne-au învățat cei care au afirmat că sunt creatorii și zeii noștri. Cu toate acestea, cu siguranță că Viața înseamnă cu mult mai mult decât „masa de prânz” a celor ce există pe nivelul lanțului trofic imediat superior nouă.

 


Mihai Viteazu

50 Blog postări

Comentarii